ZILELE SEMI-CĂLDUROASE
AU TRECUT...

Este sfârșit de brumar, pe ogoare sunt însămânțate toate grânele de toamnă și lumea se pare că este gata pentru iernat, iar promoroaca n-are decât să se lase pe nebăgate de seamă. Deși în luna noiembrie frigul îi îndeamnă pe gospodari să se strângă la gura sobei, activitățile câmpului nu încetează deloc. Dacă este vreme frumoasă, precum astăzi se plantează copăcei, sau se sapă gropi pentru cei care urmează sa fie sădiți în primăvară. Se îngroapă via pentru a o proteja de ger, iar trunchiurile copacilor se vopsesc cu var ca să nu-i ademenească pe iepuri să le distrugă scoarța. Și numai puturoșii, gen frati' meu, un leneș mai mare n-am văzut, cu siguranță cel mai mare din zonă poate să se bucure de sosirea iernii că cică atunci e mai puțin de muncă. Dar despre asta în altă zi.
Vântul însă suflă destul de rece, strecurându-se perfid pe sub
crăpăturile geamului până în camera cu pereții îngețați de frig și numai pătura îmi ține de căldură, cu putință. Sunt indiciile clare că zilele semi-călduroase de
toamnă au trecut, iar iarna se pregăteşte să vină cu tot alaiul ei
caracteristic.
Abia aștept pentru fulgii de zăpadă.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru timpul acordat ....