Bun rămas Brumărel! Bun venit Brumar!

NOIANUL DE FRUNZE USCATE
DE LA MARGINEA SUFLETULUI MEU

A fost o lună ca și orice altă lună cu zile parcă trase la indigo. Zilele mele, orele mele ca și picioarele mele. Încremenite în timp. Aproape ca și viețuitoarele de la muzeu. Ca umbrele încremenite în văpaia cerului. Ca orașul șantierelor încremenite în proiect. Ca și atunci când cuvintele îţi încremenesc de admiraţie. Cred că e destul.

Între zilele mele și noianul de frunze uscate de la marginea sufletului meu nu există nici o diferență. Așa cum și lucrările dumnezeiești nu se deosebesc între ele,

fără cusur. Toate-s la fel.
Bun rămas brumărel, bun venit brumar!