ÎNGROPARE DE LA SINE PENTRU ALȚII !
- 14 august 2011 , ziua când am părăsit Italia și greșeala mea cea mare să cred că asta va fi spre binele meu și că voi scăpa de scaunul cu rotile .
- S-a stins un an de când viața mea și așa destul de nenorocită a mai fost prinsă într-un „joc perfid” inițiat de două persoane , foarte apropiate mie , arătându-mi pe față la câtă ipocritate și stupiditate poate fi capabil omul !!
- Un an de când am luat avionul Verona-Chișinău , împodobit cu gânduri albastru senine că voi găsi la apropiații mei măcar atâta suflet cât găsisei la străini , adevărat la unii din ei , însă cum se spune : Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o ! După ce că aveam picioarele „frânte” de tot , a fost nevoie doar de o secundă ca să mi se frângă și poate ultimul meu zbor .
- Și câtă dreptate a avut o prietenă de suflet , care m-a sfătuit cu toată inima să nu mă las încrezut nici într-un frate și să nu plec nicăieri ! Iar eu , m-am lăsat condus de niște sentimente înșelătoare , în loc să-mi ascult instictul care , de fapt îmi șoptea să rămân ... Acum nu-mi rămâne decât să suport consecințele și să mă împac cu destinul meu .
- Credeam , tristeţea , disperarea , panica şi revolta care vin din lupta cu suferinţa modifică relaţiile dintr-o familie , numai că la mine nu prea a existat acest lucru , iar ignorândul (intenționat) nu a dus la bine !
- Nu zadarnic , gândeam că poate nu mai aterizează avionul și suferințele mele se vor sfârși , dar pasagerii … ce vină ar avea cu mine (?) , așa că am încetat .
- Probabil că de la un frate vitreg (fig. (despre împrejurări, destine) care este nefavorabil ; defavorabil ; neprielnic ; potrivnic - din dex) aflându-se sub cârma soției și dependent total de hotărârile ei (n-am știut! - n.a.) , nici nu ar fi trebuit să mă aștept la mai multă înțelegere . Am exagerat cu sentimentele de frațietate și asta nu a fost bine .
- Știam că prietenii mei adevărați îmi sunt acolo , cei care te caută și te cheamă „acasă” indiferent de gradul de dificultate în care te-ai afla . Însă m-am înșelat enorm și nu-mi pot explica , decât că posibil îmi doresc prea mult de la o singură viață pe pământ .
- Cred ca m-am bagat eu prea adanc unde nu trebuie . Și dacă o să vă simțiți mai bine , îmi asum vina pentru tot : pentru vulcani , cutremure , inundații , deversările de petrol , steroizi , SIDA - asta e numai vina mea ! Aceasta să-mi fie soarta - îngropare de la sine pentru alții ... (?)
- Ce pot să zic : Viața , așa e cum este ... cu de toate . Însă nu pot să trec cu vederea nesimțirea acestor persoane , mă indignează ... o nesimțire atât de proastă și chiar mă întreb dacă ei , își văd nesimțirea sau poate „așa sunt de la mama” , sau e ceva normal-natural ?!
- Cu părere de rău , nu are nici un sens să se solicite oamenilor ceea ce ei nu au și nu simt - de exemplu , sentimente pe care nu le percep ...
- Destul ar fi să ne privim sufletul ... cine nu și la vândut de tot . Atunci când viața noastră se sfarseste, știm că nimic nu luăm cu noi dincolo și doar sufletul e tot ce ne mai rămâne . Bogăția sau sărăcia lui . Nu averi , nu case , nu mașini , nimic material în afară de ceea ce am clădit în sufletele noastre .
Și cât de bogat sau sărac ne este sufletul ? Ce avem în el ? Și cu ce plecăm de aici , dacă nu încercăm măcar să ne asemuim cu ce e corect și curat pe lume , fără a ne zgrepțăna de iluzii deșarte ... un minut dacă dăm la o parte sămânţa răului care sălăşluieşte în fiecare dintre noi și lăsăm ca binele să ne înconjoare ... va fi cea mai mică și cea mai mare dintre minuni .
- Mulțumesc , nu am să spun !
V.P.
vio
