IUBIRE FĂRĂ RĂSPUNS
ȘI SINGUR FĂRĂ DRAGOSTE
ȘI SINGUR FĂRĂ DRAGOSTE
E sfârșit de toamnă. Și în suflet. Ultimele frunze zuruie legănate de vânt și nu mai stiu ce să fac, încotro să o iau, de cine să mă mai agăț. Copacii dezgoliți îmi amintesc de suferința și durerea mea, de felul în care am fost aruncat și spulberat în mii de părticele de iluziile în care credeam cu naivitate, dar și de visele și dorințele mele, care se rezumau la un singur cuvânt — FAMILIE. O familie iubitoare și un bebe. Atâta tot. Nu vrei un bebe? Află că adevărul iese din gura copiilor și e plăcut să-i asculți.
Fără Dragoste e ca şi pasărea fără aripi. Sau ca și mine, cu mâini, dar fără picioare. Și trebuie să mulțumesc și de asta. Căci există suflete ce abia pot să clipească din ochi sau să scoată o silabă și mare noroc să ai părinți cumsecade, prieteni săritori la nevoie și în special, o iubită care continuă să te strângă la piept indiferent de ceea ce nu mai ești. Plecăciune acestor oameni.
Pentru mine, ar fi bine să nu știe nimenea, cum e să fii singur? Ancorat de un pat și un cărucior cu rotile? Să mergi pe niște roți și să bați pasul pe loc pe meleaguri înstrăinate de păgâni şi să nu fii văzut de nimeni deloc?
Poate chiar sunt durerea întruchipată, porumbelul negru? Nu mai ştiu, când întrevăd numai cupluri, perechi aşa frumoase, parcă numai mie mi s-a întâmplat să fiu singur dintotdeauna, dar văd că mai sunt... Tu. Cu siguranţă ştiu că undeva există cineva, care gândeşte la mine. Poate mă refac și o voi (re)întâlni, atunci soarele va lumina şi la mine. Dar nu vreau sa-mi fac iar iluzii, speranţe care să le găsesc deşarte și să nu-mi spui că există ceva mai minunat decât Iubirea. Păcat că nu toţi ştiu să o împărtăşească curat. Şi preferă să stea prinși în material, interese de moment şi bani, mai puţin de suflet şi sentimente.
Fără Dragoste e ca şi pasărea fără aripi. Sau ca și mine, cu mâini, dar fără picioare. Și trebuie să mulțumesc și de asta. Căci există suflete ce abia pot să clipească din ochi sau să scoată o silabă și mare noroc să ai părinți cumsecade, prieteni săritori la nevoie și în special, o iubită care continuă să te strângă la piept indiferent de ceea ce nu mai ești. Plecăciune acestor oameni.
Pentru mine, ar fi bine să nu știe nimenea, cum e să fii singur? Ancorat de un pat și un cărucior cu rotile? Să mergi pe niște roți și să bați pasul pe loc pe meleaguri înstrăinate de păgâni şi să nu fii văzut de nimeni deloc?
Poate chiar sunt durerea întruchipată, porumbelul negru? Nu mai ştiu, când întrevăd numai cupluri, perechi aşa frumoase, parcă numai mie mi s-a întâmplat să fiu singur dintotdeauna, dar văd că mai sunt... Tu. Cu siguranţă ştiu că undeva există cineva, care gândeşte la mine. Poate mă refac și o voi (re)întâlni, atunci soarele va lumina şi la mine. Dar nu vreau sa-mi fac iar iluzii, speranţe care să le găsesc deşarte și să nu-mi spui că există ceva mai minunat decât Iubirea. Păcat că nu toţi ştiu să o împărtăşească curat. Şi preferă să stea prinși în material, interese de moment şi bani, mai puţin de suflet şi sentimente.
Montecatone Rehabilitation Institute S.P.A., Italia - 2011 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru timpul acordat ....