Ziurel de zi

PE CĂRĂRILE DESTINULUI...

Mai ieri eram pe picioare...
Totul s-a dus ca un fum. Acum mă împac că pot să respir. Și încă nu cu idea că într-o bună zi voi părăsi această lume. Deși nu am nici o teamă de marea trecere. Numai dacă aș putea lua cu mine toate suferințele și să rămână loc doar de bine. Atunci nu mi-ar părea rău deloc după lumea asta nenorocită.

Tot mai respir, pentru că... am un scop în mine. Și o viață de împlinit!
Nu pot să zâmbesc în momente dificile, pentru că... mi-e greu să zâmbesc în general.
Iert doar ceea ce Dumnezeu iartă.
Adică, în afară de prostia omenească.
Prostia nu se iartă, ci se condamnă.
Și trădătorii...
Trădătorii se pedepsesc cu legea.
Simplu, pentru că... e complicat.
Iubesc cu devotament, pentru că... am fost clădit din flori de dragoste și rouă ce nu a durat nici măcar un ziurel de zi.
Din păcate... Viața ca și pacea poate fi cumplită, fără milă, umilită! Pe cărările destinului sau pe poteci cu urme din pași amorțiți, chiar și puțin umblate.