Anul ce se trage rău din iad...

DAR NU-MI PIERD 
RĂBDAREA. ȘI DACĂ ASTA M-A UCIS...
 

Sfârșit de an. Moment de bilanț. Ca de obicei.
Deși zilele trec aproape toate totuna, îmi fac în fiecare seară loc pentru bilanțul zilei: de pildă, dacă ziua a fost stearpă ca și noaptea, sau doar mai sărac cu o zi. Și dacă mai sunt supărat pe cei ce mi-au făcut s-o pierd în așteptări absurde și în care credeam.

Și încă dacă ziua e în scădere sau în sfârșit de zi că mai am încă o noapte... Trăim și asta deja e bine și sper să ajung iar sus, târâș, cățărându-mă ... La anul cu bine.

Anul ăsta ce trece
lăsă însă în urmă o noapte
ce se trage rău din iad... cu ușile ieșite din țâțâni,
pe ultimele două mutre de oameni stricați fără scrupule, cu miros putred de minți scrintite; niște smintiți, cărora li-a iesit doagele într-atât încât să dea afară un paraplegic (paralizie completă a membrelor inferioare), o persoană cu dizabilități și un frate adevărat, dacă vreți... din simplul motiv că acesta a spus lucrurilor pe nume, că i-a zis leneșului „leneș” pe celălalt (frate vitreg, în adevăr!) și ăstă, inspirat în mod negativ de o neroadă și flecară, gâscă proastă... m-au alungat din locuință în stradă, ca după o lună la vestea celor întâmplate, tatăl lor bolnav fiind, nu suportă cum au procedat cu mine și se-mormântă-n propria mea groapă, unde trebuia să fiu eu. Însă ei, Nestor Bejenari de la MoldData I.S. și Diana Bejenari (Guțu), printre cadrele Universității Libere Internaționale din Republica Moldova în loc să ne scoată din groape, cu binele în mâini și nu l-au făcut, ăia care se poartă „bine” la muncă și acasă le este greu să ajute pe tatăl, fratele... bolnavi... Moarte e înapoi și înainte... încă un sicriu, înjunghiat de propriul frate!

Dar nu-mi pierd răbdarea. Și dacă asta m-a ucis, nu pot să mor, cuiva îi pasă. Redevin ne-ființă într-o zi împietrită de amurg.