Dizabil prigonit de Satana!

INFILTRAT ÎN OAMENI
FĂRĂ DUMNEZEU ȘI FĂRĂ SUFLET

„Unii înţeleg ce pot, cei mai mulţi ce vreau.”
- Nicolae Iorga

    Nenorocirea pe lumea asta este că toată lumea are motivele ei să te audă, dar fără dorință mare să te înțeleagă. Precum un sacerdoţiu, să nu deplângi, să nu râzi, să nu deteşti, ci să înţelegi. Am încercat totdeauna să nu judec pe nimeni, nici măcar pe ăia ce voiau să mă rănească și să mă subjuge, sau de curând, să mă târască afară de picioarele paralizate; mai greu în cazul care acestea îți lasă răni și în sânge. Mă obligă buna credință, deşi nu sunt un bisericos, care constă din a nu judeca și a ierta totul cu condescendenţă.

     Să uit să înţeleg ce e cu mine aici și în așa condiții? Să închid ochii și să mă prefac că totul e bine, ca și cum aș fi părăsit Italia, ce m-a costat aproape 5 mii și o viață ruinată, pentru că așa mi-ar fi trăsnit mie prin cap? Să mă dau singurul vinovat de toate relele și să las răului să-și continuie drumul mai departe?

     Nu, cât problema e că chiar mi s-a întâmplat un lucru absolut ieşit din comun: O persoană cu dizabilitate motorie în scaun cu rotile este defăimat și prigonit de Satana infiltrat în niște oameni fără Dumnezeu și fără suflet. Deci, nu un om obișnuit, ci dizabil cu dificultăți mari de mobilitate și de chiar fratele vitreg, nu de un străin. Ceea ce nu se încadrează în nici un tipar al normalului. Ceea ce nu poate fi înțeles de nimenea. Ceea ce nu a putut accepta nici tatăl vitreg și și-a dat sufletul, cu părere de rău. Ceva mai penibil și mai prostesc de atât nu cred ca ați întâlnit vreodată. Dar puteți să îndrăzniți...

     Despre ceea ce nimeni nu va spune că asta... Se mai întâmplă! Noroc că nu toți sunt așa. Și mai există bunăvoire și buna înțelegere. Și cineva înţelege ce vreau să spun.