De azi mă agăţ de frunze şi tac...
sânge rând cu litere de suflet pe niște gambe reci! Apoi aici...
De obicei, nici nu vorbesc mult, să ştii asta, dacă nu ai înțeles, doar dacă nu-mi cere careva să deschid gura, atunci de nevoie vorbesc. Îmi place să impresionez.
Și totuși, de cele mai multe ori mă abțin să vorbesc, nu doar pentru că detest vorba goală (am fost un om al faptelor, acum imobilizat puțin ce-mi reușește) și că sunt mai mereu trist, chiar taciturn și există o explicație: Deoarece când vorbesc eu, păsările se opresc brusc din zbor și nu vreau să sufere din cauza mea, nici cea mai neînsemnatăă vrabie...
Însă suferința face parte din mine și fără să pot schimba ceva mai suferă și alții, cine gândește, retrăiește și ajută cu ce poate ca să supraviețuiesc.
Recunoștințele mele, sincere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru timpul acordat ....