- O viață întoarsă pe dos!

Încovoiat pe un umăr stau și scriu
Într-un divan rămolit și ros
Pe un blog ce mă menține viu
O viață întoarsă pe dos!

Surprins între lumină și întuneric,
Așteptând un miracol, mereu stând să mor
Anul Nou a devenit pentru mine malefic
Sânge transformându-se în apă de izvor.

Am vrut să străbat apa-n piatră
Să-i dau destinului o altă ființă,
Dar m-am întors damblagiu la vatră

Înșelat de chiar oameni de credință.

Blocat într-un fior de gheață
Mușcat de o viperă cu colți veninoși
Fericire mică, speranță legată cu aţă...
O lume întoarsă pe dos!

Și poate n-am să cad odată cu toamna
Într-un somn lung și greu
Ca și frunzele, bagă seama
Călcate, recălcate mereu.

Ca pământul să-mi fie de pat

Și golul în loc de căpătâi,

Frunzele înveliș uscat

Și cu visele să mă mângâi.

Îmbrățișat cu sloi de gheață

De la brâu și până jos, 

Rămân acelaș, verde-n față!

O țară întoarsă pe dos!

- Timpul, încotro Mergi!

     „Cea mai mare parte din viața noastră pleacă pe erori și fapte urâte, iar altă parte din inacțiune, și aproape întotdeauna toată viața în aceea că facem nu ceea ce trebuie."
Lucius Annaeus Seneca

     Uneori cuvântul - tratează, iar alteori - înțeapă, uneori - salvează, alteori - ucide... Timpul!
     A trecut copilăria, adolescența, totul trece odată cu timpul.  Și înapoi nu se mai poate întoarce. Dar timpul vindecă - cine spune, se înșeală pe sine. Credeam că am timp mai mult decât suficient, dar în viață nu este așa.
     Anume timpul este darul cel mai prețios al veșniciei pentru noi, oamenii. Cât de banal n-ar suna, dar timpul, la fel ca sănătatea sau viața, nu-l poți cumpăra cu orice preț. El nu se vinde, împrumuta, sau de pus în bancă. El curge în mod constant și consecvent, indiferent cât am strădui să-l oprim din progresul metodic, măcar pentru un minut.
     Mi se pare că, în ultimii ani, timpul nu pur și simplu doar curge, ci se grabește chiar, clocotește, fuge ca greierele în galop... Numai că încotro?
     Fiecare râușor se scurge într-un râu, iar râul în mare sau ocean. Dar unde se duce timpul pierdut într-un fel sau altul petrecut? Ce urmărește? Aproape nimeni nu poate răspunde la aceste întrebări. Dar mai mult sau mai puțin, fiecare dintre noi simte o lipsă acută de timp. Timpul își accelerează ritmul ca și o locomotivă dispersată. Și indiferent de cât de des oamenii n-ar încearca să-l economiseze, nu reușesc întotdeauna. Au apărut până și cursuri speciale privind gestionarea timpului, dar nimic, din păcate, nu-l poate opri, pentru că pe timp, nimic și nimeni nu stăpânește.
     Și ce regulă ciudată - cu cât omul lucrează mai mult, cu atât mai repede zboară timpul. În confuzia secolului XXI, tot mai multă lume nu cunosc altceva în viața lor, cu excepția muncii și somnului. Nu avem timp să ne uităm în ochii celuilalt, pentru că ne pare mult mai important și interesant să stăm în fața unui calculator sau televizor. Noi nu observăm lucruri simple, dar atât de minunate din jurul nostru: stoluri de păsări fascinante zburând în pripă spre alte colțuri de inimi, primul ghiocel născut în martie, foșnetul moale de frunze căzute din cer sub picioarele noastre. Am încetat să mai radiem de bunătate: la aniversări ne dăruim bani unul altuia, fiindcă nu găsim timp pentru a alege un cadou; cu Anul Nou ne felicităm prietenii prin internet, deoarece nu avem timp să semnăm o felicitare; și noi toți, tot mai rar să adoptăm un animal de companie - ei cer prea mult din timpul nostru .
     Da, timpul se duce. El nu poate fi ajuns din urmă... Dar încerc totuși câteodată să mă opresc, amintindu-mi totodată că viața noastră este încă limitată de Majestatea Sa Timpul! Și este foarte folositor să gândim bine înainte ca măcar ceva să facem - dacă într-adevăr asta trebuie făcut?
     Dragostea ajută să ucidem timpul, dar uneori timpul ucide dragostea. Timpul nu vindecă, timpul... Acesta schilodează suflete inocente... Ne mutilează pe dinăuntru și ne șterge în definitiv. Sau pur și simplu se găsesc doi stricați... și te dau afară după ușă ca pe un câine, așa cum s-a întâmplat cu un invalid imobilizat în cărucior cu rotile. Nu este greu de intuit la cine mă refer.
     Și cu așa specie de oameni se întreabă: Timpul - încotro mergi?

- Aș vrea să mă pot plimba!

 Aș vrea să mă pot plimba
prin satul buneilor mei,
Pe cărări strâmbe și drumuri sucite.
Să mă urc pe crengile celui mai înalt copac,
Să pun câte-o nuanță pe acoperișurile de case,
Să pictez curcubeul pe apusul de Soare,
Pe care să-l pot zări
la geam
În fiecare seară.
Apoi să plec liniștit...
Și să revin mereu,
Până soarta va termina să se joace cu mine.
Nu se mai văd apusuri, nici acoperișuri de case
Și nici nu mă mai
pot plimba.
Dar pat să urc în căruciorul cu roți,
Și pot încă aștepta o
nouă zi.
Sper că nu e prea târziu pentru mine
Nu cred să nu pot
face ceva
Cu trupul acesta prăbuşit în zbucium și suspine,
Să se lase purtat nu doar de timp
și să nu mai reziste...

- Nu tăia din Cruce!

Nu mai tăia din cruce
De pe spinarea sufletului meu
Cu toții în țărnă ne ducem
Că ai fost mai bun sau mai rău.

     Și cât mă rugam în suflet ca în Biserică, dar nu a ajuns...
Îți multumesc, Doamne, că nu mi-ai ascultat ruga!
     Se putea și mai rău, să fiu străpuns!

- Sânge rând pe O foaie !

Suflet gol

Lamă gata să taie

Otravă pe buze...

Sânge rând

pe o foaie.

Astăzi,

Ce poți să-mi dai

să nu pier,

să mai rezist?

'Leac pentru înger,

cântecul meu trist?'

Picioarele tale 

să merg unde mergi Tu, 

Pe aripi de petale 

să mă ducă vântul.

Acolo unde să-mi faci

Sufletul să cânte

Spinii să se prefacă în maci

Și eu să fiu
cel de dinainte!

- De azi mă agăţ de frunze şi tac... !

     De azi mă agăţ de frunze şi tac...

                sânge rând cu litere de suflet pe niște gambe reci! Apoi aici...

     

     De obicei, nici nu vorbesc mult, să ştii asta, dacă nu ai înțeles, doar dacă nu-mi cere careva să deschid gura, atunci de nevoie vorbesc. Îmi place să impresionez.

     Și totuși, de cele mai multe ori mă abțin să vorbesc, nu doar pentru că detest vorba goală (am fost un om al faptelor, acum imobilizat puțin ce-mi reușește) și că sunt mai mereu trist, chiar taciturn și există o explicație: Deoarece când vorbesc eu, păsările se opresc brusc din zbor și nu vreau să sufere din cauza mea, nici cea mai neînsemnatăă vrabie...

     Însă suferința face parte din mine și fără să pot schimba ceva mai suferă și alții, cine gândește, retrăiește și ajută cu ce poate ca să supraviețuiesc.

     Recunoștințele mele, sincere!

- Fluturii trăiesc mai mult de o zi !

      Îmi este dor de curcubee si de fluturi pe deal , pe toloacă , să alerg neîncetat după ei , printre ei... Îmi amintesc încă fraged chiar reușisem să ademenesc unul pe toloaca Bunelului pe-atunci cu flori
în alb-violet ,

din cei multicolori , îndrăgostit

de frumusetea lor orbitoare care te face sa visezi , noaptea cu geamul deschis să stai treaz și să respiri cât pentru un an într-o singură clipire.

     Dacă ar fi să mă nasc din nou , mi-aș dori să fiu un fluture . Să trăiesc și eu precum ultima zi . N-am mai făcut-o niciodată . Am fost bun , nu m-a ajutat , prea harnic în munca mea și m-a făcut bucăți , am fost curat ca lacrima și nu m-a salvat , pur precum lumina...

                                                             Un copil cu scântei în ochi ,
                                                     Care nu știa ce-nseamnă vina
                                            Căutând iubire și stima .
                                               Și cum nu știam să lovesc ,
                                                         Viața m-a lovit prima!

     Născuți numai pentru a lăsa o fărâmă de umbră pe-acest pământ fluturii și noi , muritorii de rdnd într-o zi , nu ştim când şi cum , ne cheamă-ndărăt în țărână , la inima Lui binevoitoare .Și ne-nvăluie cu mantia atotcuprinzătoare , pentru-a uita c-am iubit şi-am urât , c-am râs sau am plâns , c-am împlinit un vis sau am fost mai mult umiliţi...
     Suntem un colț rupt de Pâine însuflețită care iubește Viața !
     Și fluturii , oare ce ar spune ei despre viață ?
          Fluturii trăiesc mai mult decât o singură zi !
     O astfel de viață , trăită doar între secunde , prin sunete funebre și imagini furibunde , nu face altceva decât să ne evoce efemeritatea și substanța trecătoare a speciei noastre. Nu suntem decât niște mici bărcuțe plutitoare mai mereu în derivă , fără să știe încotro se îndreaptă , fără să cunoască destinația finală , dar întotdeauna doritoare de ceva mai mult , sau mai puțin , de averi imense sau pur și simplu un vis care să ne răstoarne și în final să ne scufunde. Și doar atunci realizăm că nu suntem acvatici și că încet , ușor se termină și oxigenul , și doar cu greu vom mai putea fi salvați. De aceea trebuie să reflectăm asupra felului în care ne petrecem timpul , cum îl valorificăm , ce irosim și mai cu seamă , să iubim fluturii , deoarece bătaia aripilor lor ne oferă o șansă unică de a descoperi lumea în alte nuanțe.
     Să plouă cu fluturi multicolori peste noi cât se poate de mult și să mai ningă iarna cu petale desprinse din florile sărutate și cuprinse de fluturi vara pe câmpuri.
     Fluturii pe zid - întredeschid o poartă-n castel și nu am să cred că ei trăiesc doar o singură zi.

- Mai există Oameni !

Sunt băiatul
cu pierdere totală a mobilităţii şi a sensibilităţii pe o parte mai mare a corpului , cauzată de o leziune în măduva spinării , dar care harnic aleargă către soare pe câmpul îmbibat de pietre prin gânduri și vise . Pe acolo , pe unde pașii se transformă în chinuri lungi de renaștere și transformare . Iar șângele rămas lipit de pietrele ascuțite care si-au făcut loc în adânc strigă disperat , își cere dreptul la o familie , la un copil , la contur . Își strigă dreptul la un sfârșit demn , a scrie și altfel de rânduri .

Mai sunt copilul naiv care poate fi ușor tras pe sfoară , aruncat în voia sorții și

să nu vă aveți teamă de răsplată , nu știe să bată , dar ceva rânduri o să vă dedice , negreșit și usturător ... fac orice pentru binele tuturor , ar putea și să mă paralizeze de tot , dacă asta bucură și luminează sufletele oamenilor din jurul meu .

Și mai sunt îngerul care și-a frânt aripile și a rămas pe pământ din dragoste pentru

o fată cu o floare în mâini . Cum dragostea pentru mine este ca o flacără de lumânare pentru un fluturaş , m-am ars înainte ca să înceapă ceva .

Sunt cel ce nu eram acum doi ani , sunt câte puțin din fiecare om care mi-a trecut

prin cale ; bunătatea întruchipată cu un cumul de calități , exagerate prea mult unele pot dăuna sănătății . Sunt omul de pământ , crescut în și cu iubire de muncă , parafrazând o vorbă voi spune: Rodul muncii este un pom al vieţii , însă silnicia nimiceşte viaţa .

Sunt tot ce pot fi acum , sunt mai puțin decât poate voi fi peste ani , și mai

sunt cu precădere - Român basarabean , precum Bunelul meu ,

aibă-te Domnul în pază , Omul !

Ca El nu știu ... mai există Oameni  !

Mai mult nu e...

 

- Pe patul de Boală !

     Incertă , cititorule , boala ! De ceva vreme sunt într-o stare incertă .
     Repetiţia e mama perfecţiunii .
     Nu prea multe… am cunoscut la vremea mea .
     Ve-i zice că viaţa trece pe lângă noi , iar noi vorbim aici . Dar nu avem decât 40...
     Sunt la acea vârstă , între tinerețe și bătrânețe , când numai o nenorocire sau o bucurie mare mai pot schimba destinul unui născut spre suferință .
     Te moleşezi uşor , când simţi cum din trupul tău nu se mai înțelege aproape nimic .
     Puţin câte puţin , ar fi putut să revină la o viaţă aproape normală. Mai lipsea să ai un frate adevărat măcar pe cât am putut fi eu pentru el și deja s-ar vedea o altă lume .
     Există oameni cărora lucrurile cele mai bune nu le reuşesc. Pot să fie îmbrăcaţi într-un costum de caşmir , tot ca nişte vagabonzi o să arate ; să fie bogaţi , oricum datornici ; să fie înalţi şi nuli la baschet. Îmi dau seama acum pe patul de boală , străpuns de răni , că aparţin speciei celor care nu izbutesc să-şi vadă visele până la capăt , pentru că aceste vise sunt pentru el chiar nişte inconveniențe.
Aşa cum cei vii ştiu că vor muri , iar cei morţi habar nu au de nimic , eu cred că să fii inteligent bolnav este mai rău decât să fii prost sănătos , pentru că acesta nu-şi poate dumitri ce-i cu el , pe când cineva inteligent , chiar dacă e umil şi modest , tot o ştie .
     Nu stiu ce să mai cred din toată lumea asta , dar simt... nu mai știu ce mai simt. Cred am ajuns în punctul în care sensul vieții se pierde odată cu apariția unor pete albe în inimă .

- Odată pentru Totdeauna !

Cu tălpile goale prin spini aș fi călcat pe șuierul morții mele ,

numai să se termine odată pentru totdeuna suferințele celor osândiți în chip nedrept din pizmă , ca şi dreptatea batjocorită de oameni ce-n umbrele lor ascund un şarpe , şi-ţi face semn să plângi în neant .

- Mediocritatea este un Păcat !

Octavian Paler și Mediocritatea

Insul mediocru care nu ştie că e mediocru sau
nu-i pasă de asta e pe jumătate mîntuit;
pactul său cu viaţa nu ameninţă să se rupă;
el trece prin viaţă liniştit,
se însoară, se duce la serviciu,
îşi urăşte colegii mai buni şi îi vorbeşte de rău,
ia cuvintul în întruniri, de preferinţă primul,
negînd azi ceea ce a afirmat ieri, fără să tresară, îşi linguşeşte superiorii, iar cînd nu mai depinde de ei îi bîrfeşte, îi detestă,
între timp face copii, are chiar o mică aventură,
pînă îmbătrîneşte şi moare.
Octavian Paler

Există oameni fără nicio vocație deosebită care știu să prețuiască și să admire; acest simplu fapt îi salvează de la mediocritate.
În schimb, mediocritatea autentică nu-i iartă geniului că se deosebește de ea.
Octavian Paler

Mi-a trecut prin cap că viaţa însăşi e ca un drum şi
că răspântiile seamănă cumva între ele.
Toate ne pun în încurcătură şi ne constrîng să alegem.

Când dispare un drumeţ, ceilalţi tresar o clipă:
a murit cineva.

De fapt, se gîndesc la ei.
Îşi aduc aminte că nu vor merge nici ei la nesfârşit.
Într-o zi…
Dar alungă imediat acest gând.

Ce rost are?
Toţi ştim că drumul este infinit şi că
nu ne e dat să mergem pe el decât
un timp limitat.
Măcar să nu ne mai gândim tot timpul la asta.
Şi să ne ierte cei care rămân
în urmă, în pământ, pe marginea drumului.

N-avem altă soluţie decât ingratitudinea.
Aşa au fost rânduite toate.
Nu noi am descoperit moartea.

Octavian Paler

Îmi permit să închei , așa cum spune și poza de mai jos ,
 „Mediocritatea este un păcat” .

- Cretini , dobitoci , 3D si alte tâmpenii dintr-astea !

                                           CA SĂ FIU BINE ÎNȚELES !

     Cu părere de rău , nu există test de IQ pentru a dezvălui și ceea ce am putea numi noi - Bunul simţ .
     Prostia oamenilor nu se trage din lipsa lor de inteligenţă , ci din lipsa lor de omenie , de suflet , cu alte cuvinte . Desigur , există oameni care au citit Freud , Platon , care ştiu să jongleze cu cuarci şi să deosebească un şoim-călător de un vindereu , şi care să fie nişte imbecili .
     Iar în cazul meu , una care se pricepe la ecuații diferențiale și altul care să distingă avantajele și dezavantajele dintre sistemele de operare Windows și Mac OS , dar care sunt niște cretini și încă , dobitoci pe deasupra .

    Cretinii ? Natura , aducându-i pe lume , a dat nişte ratei .
    Ştii cum s-a născut civilizaţia ? Pentru că nişte copilandri imperfecţi nu aveau nimic altceva de făcut . Dacă natura n-ar fi mutilat pe nimeni , dacă tiparul ar fi fost de fiecare dată fără cusur , omenirea ar fi rămas o specie de proto-hominizi , fericită , fără nici o intenţie de progres , trăind foarte bine şi fără Prozac , fără prezervative şi reader dolby digital de 3D și alte tâmpenii...
    Oamenii au gusturi şi dezgusturi , lucruri care îi interesează şi altele care nu (îi displac); pentru că , altfel , nu ar exista societate . Pe cei care îi interesează prea multe lucruri , îi interesează chiar şi subiecte care nu-i interesau a priori – şi  care vor să înţeleagă motivele lipsei lor de înteres - plătesc un preţ printr-o anumită singurătate .
    Singur am blestemul raţiunii; sunt sărac , celibatar , deprimat . De luni de zile reflectez la boala mea de paraplegic , şi am stabilit cu certitudine corelaţia dintre nefericire mea şi incontinenţa ... raţiunii mele . Să gândesc , să încerc să înţeleg nu mi-a folosit la nimic , ci mi-a adus numai neajunsuri și probleme . Să reflectezi nu este o operaţie firească , răneşte , ca şi cum ar scoate la iveală cioburi de sticlă şi bucăţi de sârmă ghimpată amestecate cu aerul .
     Și dacă mi-au putut fi oprite gambele să nu mai alerge neobosit pentru a-și vedea visul împlinit , apoi mâinile , inima și creierul , nu li se vor încetini ritmul cu una , cu două . Asta ca să fiu bine înțeles !

- Izgonit ca pe-un Câine !

             "OMY - NU TE DA BĂTUT!"
                             Intro

    Nu ceda, te rog, în fața multora ca ei
    Stai drept și respiră, îți vor veni alte idei
    Cugetă și muncește, afurisitul ăla de cap
    Nici nu te gândi, la zile să îți pui capac .

    Chiar dacã ai fost rãnit, tu sã mergi înainte
    Nu mai fi supãrat, aceastã stare nu te prinde
    Știu cã este greu, prin asta am trecut și eu
    Dar mã mai ai pe mine, și pe bunul Dumnezeu.
    Și nu se numesc prieteni, aceia care
    Îți rânjesc în fațã, dar ei vor sã te omoare
    Ei îți spun cã îți sunt, prieteni adevãrați
    Dar când apare o problemã, ei se fac uitați
    Știu cã ai crezut, cã pentru tine ei sunt totul
    Cã te vor ajuta, chiar dacã va veni potopul
    Dar sã știi fratele meu, cã adevãrul este altul
    Ei te așteaptã la un colț, pregãtiți sã-ți rupã capul.
    Ei sunt ca și vipera, care își otrãvește prada
    Așa sunt ei în stare, în nas sã-ți închidã poarta
    Sã te izgoneascã, sã te-alunge ca pe-un câine
    Fãrã sã mai știe, cã odatã împãrțeați o pâine
    Aceste lucruri dor practic, din toate cel mai tare
    Și te închizi în tine, și un sentiment îți moare
    Un sentiment unde, i-ai pus ultima speranțã
    Cã nu te vor trãda, așa cum face orice zdreanțã.

                         (Refren:)
    Nu te da bătut, când prietenii te lasă
    Nu te da bătut, ai fost izgonit din casă
    Nu te da bătut, dacă iubita ți-a spus pa
    Nu te da bătut, știi, răspunsul nu e moartea.

- Visul meu A fost !...

  ... SĂ ATING O STEA !

    Vreau şi eu o viaţă normală ca toată lumea normală .

    Din păcate nu există decât viaţă . Trăieşti cum îţi este scris .

    Ce vreau ?

    Ce crezi că-şi poate dori un suflet ca al meu, decât ceea ce îi lipsește cel mai mult ... și poate puţină încredere , puţină afecţiune , puţină atenţie . E ceva supranatural ? Nu mai știu .

    Visul meu a fost să ating o stea. Cerul să mă ierte, am greșit.

    Aş vrea să-ţi arăt cât de mult iubesc lumina , dacă aş putea-o întâlni . Aşa lumea e peste ceea ce ar fi . Nu trebuie decât să mă mulţumesc cu ce am , să mă împac cu gândul că aceasta îmi e soarta , scris poate undeva sus , mă înclin să cred că ar fi aşa , să mi se dorească una ca asta , parcă nu am luat viaţa nimănu-i , să nu am parte şi eu de cele mai mici bucurii pământeşti . Chiar dacă e nedrept , ce putem face noi simplii oameni , a căror putere se rezumă la o inimă , acum frântă de durere , condamnată la pierzanie şi asta din cauza unor nesimţiţi şi nesocotiţi care ne trec prin cale , care nu pun preţ şi sens pe viaţa asta decât în bani .

    Viaţa e ca o cutie de ciocolată , te mănâncă toţi toată viaţa câte puţin , câte puţin . Mie nu-mi place să „mănânc" din nimeni .

    Și vouă ?

V.P.

- Frunze ce plâng din Ramuri!

    Sunt frunze ce nu cad chiar și dacă ar fi în mijlocul unei furtuni puternice .

    Sunt frunze ce plâng din ramuri spre cer întoarse de oglinda pământului .

    Sunt frunze ce-n palmă dacă le ei te poartă-n vise moi de catifea .

    Sunt frunze ce cad pe părul ei despletit și ochii intim dezvăluiţi , chiar în această clipă .

    Sunt frunze după care copacul suspină când vântul lovește sălbatic și-l frânge .
    Sunt frunze care uneori pot fi singurul imbold spre gânduri plăcute .

    Sunt frunze ce nu pot fi călcate în picioare .
    Sunt frunze ce rămân lipite pe creanga unei amintiri pentru totdeauna .
    Sunt frunze pe pământ cât un ocean de vise și fire de nisip rătăcite pe o plajă .

    Sunt frunze ce au pictate în demență inimi ... pe ele .

    Sunt inimi ce nu se despart niciodată chiar și dacă sunt departe una de alta .

- Cu picioarele-n Geamuri !

      Cât mai vreau să zâmbesc și eu puțin , şi lacrimi să curgă din fericire că pot păși pe pământul străbun ... să ajut la strâns strugurii !  Să mă primblu ... să merg la muncă !

  Să nu mai simt...  de parcă-mi strâng picioarele-n geamuri !

- De ce Inimii – Frig , Iarnă - Toamnei ?

    Întins pe zăpadă , îmi aștept odihna ...

    De ce Inimii – Frig , Iarnă - Toamnei ?
    Cuvintele mai uşoare vântului simţurilor pustii ?
    Ştie , cineva ? De ce Frunzelor - Toamnă ?
    Frânturi de cioburi inimilor rămăşiţe vii ?
    Stelelor căzătoare leaqăn în palmă ?
    Iubire fără Răspuns , Pruncului - Mângâiere?
    De ce Inimii – Puls şi Toamnei – Iarnă ?
    Amintirii - Lacrimi de durere ?
    De ce Fericirii - Supărare , Bucuriei – Tristețe ?
    Îngerului , leac pentru aripi frânte ?
    Oamenilor , mai multe fețe ?
    Artistului , încă o dată să ne cânte ?

    De ce Inimii – Freamăt , Culoare - Toamnei ?
    Și numai o zi pentru fluturi ?
    Multă îngăduință mamei !
    Vuiet tenebru în ţesuturi ?
    Trăsnete cosmice printre oase ?
    Astre căzute și prinse de ramuri...
    Care visează flori , spre cer întoarse ?

    De ce Viselor - Împliniri , care apoi ard în sânge ?
    Vântului Rece - Aripi , Cerului - Mii de Stele ?
    De-atunci în mine-ntruna ninge !
    Sufletul plânge , când se rupe spatele
    Și toate celulele corpului
    se transformă în izvor .
   
    De ce Inimii – Frig , Iarnă - Toamnei ?
    Ştie , cineva ?
    De ce Pomului - Ramuri golaşe ?
    Și iată s-a mai stins un vis in tihnă
    M-aș mai primbla prin două orașe
    Apoi , întins pe zăpadă ,
    să-mi aștept odihna ...

    Viorelei

- Porcii dintre Oameni !

ORI LUMEA E TICĂLOȘITĂ ȘI EU N-AM ȘTIUT...

    Toată lumea e puţină ca să ne poată face pe noi să 

ne dezicem de dragoste…
Ori , pentru dragoste ne-am născut , fiziologic vorbind , specia asta

a noastră e construită să iubească ! 
    Dacă nu eşti în stare să iubeşti necondiționat , zadarnic mai trăieşti…
Doar nu am fost aduşi la lumina zilei pentru a distruge suflete şi îngropa inimi , ori lumea e ticăloșită şi eu nu ştiu… Iar viața și-a schimbat sensul .

    Și nu avem puterea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat .
Cum nu avem curajul de a schimba ceea ce mai poate fi schimbat și înțelepciunea
să le deosebim .
    Cu părere de rău , sunt oameni cu măşti pe faţă și
nu totdeauna observăm acest lucru , apoi ne pomenim arși pe sentimente .
 
    Cel mai greu e să deosebim porcii dintre oameni ...

Printre prieteni chiar , mulţi au „mucegăit" . Să remarcăm că și

omul/prietenul ar avea o dată de expirare . 

    Trebuie să fim atenţi la asta .

    Prietenii noştri încep să aibă urme de putregai , pete verzi destul de scârboase .
Ceea ce ne spun de la o vreme începe să miroase rău .

Asta poate fi foarte periculos .

    Mi s-a întâmplat nu demult , i-am pus în lada de gunoi .
    Vroiau să mă zmulgă cu forța din căruciorul cu rotile , așa cu picioarele paralizate și să mă târâie pe jos afară ...
    Sunt aspru ? 
    Nu cred .

V.P.

- Toamnă în Picioare !

~ 72 ~ 

E toamnă peste tot ...

                în grădină , pe toloacă ,
  Toamnă în suflet ,

singur într-o barcă ,
      de stele blând legătă
urmărit de umbra morții
   Îndrăgostit de o fată ,
             Floare în bătaia sorții
 Am toamnă în picioare
și țărnă în inimă !
              Frunzele prind rugină
În cădere la pământ
     Lasă urme de vină
             Încâlcite de vânt . 

Aș vrea și eu o schimbare

Pe cerul meu numai nor .
Împodobit cu petale
Nu vreau aripi să zbor ,

dar să simt pe picioare

cum mă arde ușor

razele de Soare !

O să-mi fie dor . 

Viorelei

- Băiatul cu zbucium în Suflet!

 ~ ~ ~ ~ ~

LOCUL MEU ÎN ACEASTĂ DIMENSIUNE ?

 
~ Cu silabe șoptite în gură cu degete crispate de
    sânge în rânduri pe o foaie aștern cuvântul ca o candelă
                                      pentru picioarele-mi adormite în beznă şi mai cânt
                   marea tra-versare , ticăloșia lumii , suflete vândute ...
Pe un umăr plângând , pe un altul îmi trec lanțul luptelor pierdute în vremi .
    Las poarta raiului să mai aștepte , poate se aduce lumină și pe cărările îngerilor
cu aripi frânte .
    Am fost pe picioare , am fost în gambe încărcate cu atâta voinicie și răpuse prea devreme . În sfârșit de an - 2010 , atunci fulguia cu petale și fluturi
    pe picioarele mele încă zglobii !
               În anul acela , sufletul meu își croise drum şi aripi de zbor la rădăcini , pentru totdeauna ; și-a împăcat gândul că trebuie să mă opresc ...
       Mai avea atât de puțin ca să ajungă la visul împlinit , să-și formeze o familie iubitoare ce i-a lipsit și ce l-a remarcat pe viață  .
                        Totul trebuia să se transforme-n orice , numai nu așa !
                            Tulburător , probabil a încercat să atingă prea de tot cerul cu

               dorințele lui , ar fi putut să prindă stele cu mâna liberă , dar a greșit de cele mai multe ori . Însă cu mâna pe inimă a știut ce vrea .

                      Să cunoască fericirea , să trăiască .
                                       Băiatul cu zbucium în suflet și visuri în pumni !
         A fost ușor să trec peste petale . Dar mult mai greu este să treci și peste spini .

                     Ce nu te înțepenește de tot - te face mai puternic !
           Sunt Viorelei , am 14627... de zile și tot atâtea vise
                                          spulberate de destin !
                                     Și acest blog ce mă menține încă viu !

P.S.:  Iar toate javrele сe mă privesc chiorâş şi

chicotesc ironic la mine , ca și la alte persoane în dificultate : S-astupe urechile , s-ascundă

privirile , să-și înghită vorbele !!

- Încă spun: „ Sunt bine ! ”

 ~ ~ ~
CU LACRIMI SINCERE ÎN OCHI

- Se spune că o persoană cu dizabilităţi ar putea smulge o lacrimă şi
dintr-un suflet de piatră .
- Şi nu patetismul e de vină pentru acest lucru !
- Un crin rămâne simbolul purităţii, chiar dacă e nevoit să crească în mocirlă !
- Destinul nu totdeauna poate fi prevăzut , dar
 fapta întotdeauna depinde de om !
- Urăsc oamenii falși , care nu văd dincolo de aparențe , oamenii lingușitori , care

îți sunt prieteni doar când au nevoie de ceva .
- E chiar atât de greu să fim diferiți și egali în același timp ?
- Totul trece , așa se spune . Dar nimic nu trece fără ca să nu lase urme !
- Un sprijin într-un moment delicat al vieții cuiva face mai mult
decât o mie de cadouri !
 - Un zâmbet dat din inimă și o privire plină de blândețe
sunt adevărate alinări ale sufletului .
- Uneori ajunge o îmbrățișare ca să ne simțm mai puternici !
- Mă opresc puțin ... pentru că de două zile chiar nu-mi este bine deloc , am

stări de rău cu ameţeli , lipsă de aer , slabiciune cu pierderea puterii , începe să-mi tremure tot corpul
(- adică pe puțina parte ce o mai simt !) și aproape simt că leșin , și -mi trece
dacă mănânc ( orice ) ceva în acel moment ...
O senzație de parcă aș fi fost la un pas de moarte .
- Mi se pierde încrederea în viață , nu că mi-ar fi dispărut optimismul ...
dar recunosc sunt doar un om .
- Cu lacrimi sincere în ochi el încă spune : „ Sunt bine ! ”

Viorelei

- Dragoste Adevărată !

❤ ❤ ❤
- UN ALT DESTIN !

 - Și persoanele cu dizabilități au o Inimă ca și oricare om ,

care știe să Iubească cu desăvârșire , crede și este în căutarea
adevăratei Dragoste ! 
- O relaţie serioasă în zilele noastre cred că este o
problemă a tuturor . Iar în cazul nostru aproape că de nerezolvat .

 - Apoi Dragostea nu e întotdeauna un foc de artificii . 
Plăcut totuşi e atunci , când vine de la sine şi nu
se lasă aşteptată prea mult . 

- Pănâ la urmă , Dragostea asta , fie şi cu momente mai amare , 
e uluitoare . În deosebi , cea care te năpădeşte , absolut pe neaşteptate , se poate
şi pe nepregătite . 
- Trebuie să credem într-un alt destin şi
să încercăm să trăim cumva !

 ♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡

❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ ❤