► Și lupta mea continuă!

UN OM PARALIZAT...

     Pot să spun cu mare durere că starea poate fi una înfricoşătoare. Nu doresc nimănu-i să ştie cum e, nici măcar celui care se face vinovat de ceea ce mi s-a întâmplat, iar dânsul se încumetă să-și recunoască vina chiar și acum când nu mai sunt demult în Italia. Așa cum fratele meu  v i t r e g (acum trebuie să accentuiez acest lucru!) de mână cu muierea lui prefăcută, mincinoasă... îmi asigură că voi primi tot sprijinul lor și pot lăsa Italia, dar m-au mințit tot timpul ca să se răzbune și în final să mă măture afară decât să accepte faptul că numai un leneș are nevoie de săptămâni pentru ceea ce se poate face în câteva ore.
     De-ajuns să ai voință și să-ți pese cel puțin de o persoană apropiată, să conteze ajutorul ce ți l-a acordat ca unui frate adevărat, și să te doară că se află într-o mare dificultate și acum are nevoie el la rândul său de ajutor, dar pur omenesc.
     N-ar putea fi mai dureros decât atunci când cauţi afecţiunea cuiva şi n-are de unde să ţi-o dea pentru că n-o simte.
     Muştele, gândacii, ţânţarii... în comparaţie cu dânșii nu sunt nimic. Isteria istericelor. Falși și potlogari.
     Am avut încredere oarbă în ei. Mă vedeau că sufăr, că sunt distrus, în special după ce primisem email de la avocații italieni prin care mă înștiințau că pot să mă ajute, dar... Dar nu ar fi trebuit să-i ascult ca să plec din Italia și puteam să-mi câștig drepturile. Iar dânșii găsesc de „cuviință” să se dezbaiere de mine pentru totdeauna.
     Și sincer, AU REUȘIT!
     Și lupta mea continuă!