► Minciună. Și zgomot de gheață!

E trist toamna,
Cu fiecare așternut umed de dimineață
și frunză ofilită desprinsă de ram, simt tot mai tare gustul de rugină, de tristețe, de niște oameni chiar. A căror trădare și minciună
ne alungă inimile rănite într-o singură dorință:
aceea de a pune capacul.
Și doar dojenit de propria conștiință încă trează îmi dau seama că o asemenea dorință e deşănţată și lipsită de respect,
decid într-o zi din august să nu-mi mai plâng de milă și
să folosesc timpul rămas pentru a scrie
pe o foaie de blog despre propria-mi condiție, despre (ne)fericire, despre cât de important este să știi să-ți păstrezi umanitatea și să trăiești cu bucurie și recunoștință fiecare clipă.
Eu îți multumesc, Doamne, că exiști și că
nu mi-ai ascultat ruga! Se putea să ajung și mai rău, știu!
 În afară de mâini, inimă și creștet, mai am
două lucruri care nu sunt paralizate. Conștiința și memoria. Ele mă ajută să ucid timpul și să scap de singurătate, mai greu de gândurile ce mă năpădesc continuu, în special cum am fost exploatat în Italia de un albanez care niciodată nu a fost mulțumit de munca mea, măcar o dată să zică „bravo, Viorele”, spre deosebire de alți confrați de-a lui care sunt altfel,
chiar m-au ajutat și sper să mă mai ajute ca să mă pot reîntoarce în Chișinău. Dacă nu voi fi reținut și amendat de vameșii ucraineni,
pentru că am depășit termenul de ședere în Ucraina,
unde (pt. cine încă nu cunoaște) am ajuns
după ce am fost măturat afară
ca pe un gunoi de fratele meu vitreg și soții-sa.
Și asta din simplul motiv că am spus lucrurilor pe nume.
Iar ei au văzut în asta momentul prielnic ca să se izbăvească de mine pe veci, chiar dacă mi-au făgăduit tot sprijinul, ascultând de sfatul lor
„să las Italia”. Bine că e mămica, altfel mă găsea cineva înghețat în stradă, în sfârșit de ianuarie. Minciună. Potlogărie. Și zgomot de gheață.
Cu regret, uneori, oamenii nu-şi dau seama ce crime
sufleteşti comit în numele relativei lor dreptăţi.
Dizabilitatea... oare cât de mult ne trebuie
să înțelegem, cum e? Cum e să supravieţuiești zilnic,
fără să pun problema de a mă simţi ca un
cetăţean ce ar avea şi drepturi?
Întrebări întrebătoare!
Sunt nori mulți, e toamnă, frunzele cad rupte de timp,
În plus, laptopul mi se rupe la un colț...
Numai crengile mele încă nu sunt la pământ.