Deschide-ți mințile...

PĂMÂNTUL PARE CĂ NU
 VREA SĂ MĂ ȚINĂ PE PICIOARE...

     A fost un an care a început la ușa liftului... obligat chiar de fratele meu vitreg și scârbenia lui de soție să i-au drumul pribegiei, și așa am dus-o tot anul... din ușă în ușă, dintr-un pat în cărucior și înapoi... câteodată aproape să cad, cateodată gata să-mi dau sufletul... Oricum nimic nu mă salvează... din Dumitrești, Chilia, unde mă găsesc blocat de un an peste puţină vreme, pentru că am trecut de 180 zile - termenul de ședere în Ucraina și pot fi reținut de vameși, indiferent că sunt dizabil.

     Şi da, oricare a fost 2012 sau ar fi 2013, în mod sigur vine și 2014.
     Că veți fi la fel de oameni sau la fel de cretini, că veți fi sensibili față de suferinzi sau niște dobitoci, exact ca şi până acum, scobindu-vă în nas și anu' ăsta pe noi, imaginându-vă că nu sunteți văzuți de nimeni. Că ne vom exaspera de atâta flecăreală ca de dracu' și vom scoate mâinile din buzunare în dorinţa dreaptă de a apăra viaţa celor bolnavi. Că ne veți ajuta să depăşim testele sorții la care suntem supuşi, în așa fel să anulați din prostiile comise sau veți spera că Dumnezeu le iartă pe toate și o să scăpați... Deschide-ți mințile și inima, să le țineți deschise și lăsați lumina să cadă pe picioarele lucidității...

Anul nou vine și pleacă, paharul este plin și a dat pe afară în fața Domnului, iar la doi ani după ce m-au frânt pe jumătate, pe nedrept și prea devreme în dimineață rămân tot pustiit și întristat. Rămânem și la ce? Nici inima mea nu mai știe... Cât oare durerea asta mă va urmări? Oare voi reuși să mă ridic din nou? Să simt libertatea aceea de care am atâta nevoie? O întrebare la care aș putea răspunde doar încercând să năzuiesc, nu? Pământul pare că nu mai vrea să mă țină pe picioare. Chiar de-o fi așa sau nu, eu la suflet tot voi pune gânduri de numai bine și nădăjduinţă. Deși pare imposibil.